Luni
VoluntariCampania “România prinde rădăcini” s-a reluat cu plantarea a peste 35.000 de arbori
Comenteaza pe Forum |
Peste 35.000 de arbori au fost plantaţi pentru a împăduri şapte hectare de teren lângă localitatea ialomiţeană Sudiţi, duminică, la reînceperea campaniei “România prinde rădăcini”, potrivit NewsIn.
![]()
La acţiune au participat peste 2.000 de voluntari şi persoane publice, printre care preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi. Toţi voluntarii au ajutat, astfel, la refacerea pădurii Berleşti, afectată în ultimii ani de secetă şi poluare.
Pădurea de la Sudiţi a fost plantată în anii `50, însă, începând cu anul 2000, a avut de suferit din cauza fenomenului de uscare. În 2002, nu mai puţin de 300 de hectare din această pădure erau calamitate.
În cadrul campaniei “România prinde rădăcini”, la Sudiţi au fost plantaţi, duminică, puieţi de frasin, cer şi lemn câinesc, alese special pentru capacitatea de a se adapta la condiţiile climaterice specifice zonei - vara se înregistrează aici maxime de până la 60 de grade Celsius la nivelul solului.
Plantaţia sădită duminică intră în regim silvic, fiind protejată prin lege de la tăiere până la atingerea maturităţii. Cei 35.000 de arbori vor fi păziţi cu sprijinul autorităţilor locale.
“România prinde rădăcini”, o acţiune pentru regenerarea fondului forestier naţional, face parte din campania “Cod Verde” - programul de responzabilizare socială lansat de Grupul Realitatea-Caţavencu în octombrie 2008, care vizează implicarea activă în problemele de mediu.
Prima etapă a acţiunii ecologiste a avut loc în toamna anului trecut, când peste 5.000 de voluntari au plantat 75.000 de puieţi pe suprafeţe însumând 15 hectare din judeţele Suceava, Neamţ, Bacău. Locurile de plantare au fost alese în zona unde s-au produs inundaţii devastatoare în vara lui 2008, cauzate în mare parte şi de lipsa pădurilor.
Sursa: Adevarul
impadurire, refacerea padurii, romania prinde radacini, voluntari
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Nemirschi a participat la campania de împădurire “România prinde rădăcini”
- Campania “România prinde rădăcini” ajunge, duminică, în Oltenia
- Aproape 3.500 de voluntari s-au înscris la Iaşi pentru campania “România prinde rădăcini”
- România prinde rădăcini: Cinci hectare au fost plantate luni la Doljeşti
- Record de voluntari în deşertul Olteniei, în cadrul campaniei “România prinde rădăcini”
- „România prinde rădăcini“, vineri, în Iaşi
Populare
- Vrei sa scrii despre voluntariat ? (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Pădurea din hârtie prinde rădăcini în toată ţara (0)
Recente
- 11 camioane de gunoi au fost strânse, în minivacanţa de 1 Mai, din Parcul Natural Bucegi
- Americanii ne predau ecologia
- 600 de tineri au mărşăluit în Capitală cerând protejarea naturii
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Eliminarea deseurilor, in grija elevilor. Premii de 5.000 de euro pentru scolile ecologice
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
