Luni
VoluntariVoluntarii de la Asociaţia „Hai-Hui“ au plantat 2.000 de puieţi
Comenteaza pe Forum |
În cadrul Programului „Plantează un pom pentru generaţiile viitoare“, voluntarii din cadrul Asociaţiei „Hai-Hui“ pentru Turism, Sport şi Ecologie, alături de elevii din comuna gorjeană Vladimir, au plantat ieri 2.000 de puieţi din mai multe specii.
![]()
Acţiunea a avut loc în satul Frasinu şi au participat aproximativ 150 de persoane. „Scopul proiectului este acela de a educa tineretul în spirit ecologic, pentru a păstra mediul curat pentru generaţiile viitoare. Prin acţiunile sale, Asociaţia «Hai-Hui» doreşte să contribuie la dezvoltarea unei societăţi cu comportament ecologic, să deschidă fiecărui om o portiţă către ocrotirea mediului înconjurător“, a declarat Graţiela Baciu. Partenerii acestui proiect sunt Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, Primăria Vladimir şi Ocolul Silvic Târgu Cărbuneşti, care a oferit cei 2.000 de arbuşti.
Acţiunea de plantare a continuat cu un marş, pe un traseu de trei kilometri, până la şcoala din comună, unde participanţii vor viziona un filmuleţ despre poluarea mediului înconjurător.
Sursa: Gazeta de Sud
asociatia hai hui, plantari, puieti, satul frasinu, voluntari
Etichete:
Articole Asemanatoare
- 2.000 de puieţi au fost plantaţi de elevii Colegiului Militar din Alba Iulia
- Consiliul Judeţean Harghita vrea să planteze miercuri 1.000 de puieţi
- Organizaţiile ecologiste din Braşov au plantat sute de salcâmi
- Pădure plantată la intrarea în Târgu Jiu
- Primarul unei localităţi din Ungaria a participat la o acţiune de împădurire organizată în Arad
- Puieţii campaniei Realitatea TV, “România prinde rădăcini”, la Călăraşi
Populare
- Vrei sa scrii despre voluntariat ? (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Pădurea din hârtie prinde rădăcini în toată ţara (0)
Recente
- 11 camioane de gunoi au fost strânse, în minivacanţa de 1 Mai, din Parcul Natural Bucegi
- Americanii ne predau ecologia
- 600 de tineri au mărşăluit în Capitală cerând protejarea naturii
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Eliminarea deseurilor, in grija elevilor. Premii de 5.000 de euro pentru scolile ecologice
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
